Tuturor ne plac poveștile, iar noi vrem să vă spunem, aici, povestea Deliei.
Delia a intrat într-o nouă etapă din viață: aceea a studenției. Învață, citește foarte mult și îi place să scrie. Atât de tare iubește scrisul încât și-a făcut un blog.
Este studentă la Facultatea de litere, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice.
La naștere, medicii au declarat că Delia nu va merge, nu va auzi, nu va vorbi şi nu va vedea niciodată! Din fericire pentru ea, s-au înşelat în aproape tot ce-au spus cu excepţia ultimului lucru! Din păcate, aici au avut dreptate! Delia nu poate vedea!
A plecat de acasă la 8 ani cu un ursuleţul de pluş, “kilograme de incertitudine, emoţie, teamă și lacrimi” şi a venit în Bucureşti pentru a învăţa la o şcoală specială.
Deși i s-a spus să facă masaj, meseria de bază a nevăzătorilor, ea își dorește altceva!
Cum se descurcă să citească, să scrie, să învețe?
Cu ajutorul tehnologiei!
Asociația pentru Dezvoltare Urbană i-a donat un iPhone care o ajută în activitățile zilnice. Este încântată de cât de accesibil și intuitiv este, spune că în două ore deja știa meniurile telefonului. Se simte norocoasă și povestește cum unii dintre colegii ei au telefoane foarte vechi pentru că nu își permit unele performante.
Acum cu telefonul începe să învețe engleza. Își dorește să ajungă la Veneția să audă tumultul orașului și să simtă aerul italian.
Cel mai mult i-ar plăcea să vadă lumina soarelui și culorile!
Cu emoție ne-a povestit cum, în cadrul unui proiect, a avut ocazia să citească cu degetele imaginea ei accesibilizată! Ea își imaginează cum arată, dar faptul că a putut să își facă o idee despre cum o văd ceilalți i-a adus lacrimi în ochi!
Învață în fiecare zi să își învingă temerile pentru a le face loc viselor. Nu dorește milă și știe că ambiţia este unealta care o va ajuta să scrie în continuare. Crede că timpul îi va arăta dacă locul ei este într-o sală de judecată sau într-o sală redactând rapoarte pentru conferinţe de presă.
Aceasta este povestea Deliei, dar noi ne dorim ca poveștile mai multor copii să fie unele despre ambiție și succes!
Tocmai de aceea avem de oferit opt telefoane iPhone unor copii care au nevoie de ele.
Dacă ești nevăzător, scrie-ne povestea ta! Iar dacă vrei să te implici, ajută-ne să donăm mai multe smartphone-uri care să îmbunătățească viețile unor copii!