“Un smartphone este un telefon mobil multimedia și multifuncțional, ce dispune și de o tastatură reală sau virtuală. El oferă funcționalitățile de agendă, calendar, navigare GPS, eventual și email, calculator, cameră foto, cameră video și altele. Este un real ajutor în adaptarea și comunicarea din lumea virtuală. Pot spune, că telefonul poate fi un real sprijin pentru un nevăzător, îi poate deschide căi spre o lume largă și fără prejudecăți, unde toți suntem egali și putem face orice fără un asistent, ce trebuie să fie prezent fizic, așa cum mulți au în viața de zi cu zi. Într-adevăr, și telefonul ne oferă un asistent, dar acesta îndeplinește strict funcțiile pe care ochii noștri nu le pot distinge.

Cărțile sunt hrana sufletului, hrană pe care noi o putem culege doar electronic, dar pentru asta este nevoie de un telefon cu voce, care să poată citi pentru tine. Dar oare cum să te poți bucura de aceste privilegii atunci când nu ai un telefon, atunci când economiile sunt puține și limitate? Deschizi televizorul, ai nevoie de o oază de liniște și relaxare, muzica, dar piesele tale favorite nu sunt pe niciun post TV.. . Telefonul ar putea fi soluția, nu? Iar mai concret de atât, youtube-ul! Depășești și acest obstacol, dar ți se face dor de prieteni și doamne… Ce bine ar fi fost să le poți da un mesaj, să te poți interesa dacă sunt bine, sănătoși, să-i poți întreba dacă le poți fi de folos cu ceva, dar oare cum? Nu ai o agendă telefonică, nu ești activ pe rețelele de socializare, deci nu se poate pune problema de messenger, WhatsApp sau Facebook.

Cu greu, cu sârguință mare reușești să strângi bani pentru un laptop, dar un smartphone ar fi mult mai ușor de transportat peste tot… căci vara, la bunici nu ai internet, doar datele mobile te-ar putea ajuta. Așa ai putea sta și tu la lumina firavă a soarelui, citind cele mai frumoase citate din cartea ta preferată, i-ai putea trimite celui mai bun prieten un mesaj vocal cu trilurile păsărilor, ai avea ocazia să realizezi un album cu poze care să-ți rămână pe veci carapace cu amintiri de suflet.”